ascultind tacerea

oare a privi toti in aceeasi directie, oricare ar fi ea, inseamna a nu privi in lateral sau inapoi? mi se permite oare sa ii privesc pe altii fara prejudecati?
as vrea sa ii vad asa cum sunt. fara ipocrizie si fara resentimente. fara grimase sau false surisuri. sa le spun ce gindesc, fara sa ma pierd in fraze greu de acordat, in cuvinte greu de aritculat si ale caror sensuri imi scapa de cele mai multe ori.
deunazi vedem un film japonez. ce e frapant in filmele lor am remarcat abia acum. poate cam tirziu, dar tot e bine. oamenii rid. barbatii se vad unii pe altii si nu-si ascund admiratia reciproca. japonezii spun o vorba, si apoi se bucura de ea. o asculta si si-o insusesc. se asculta unii pe alti si se privesc. apoi se omoara intre ei, dar acesta este un alt aspect :)
eu am pierdut asta. sau cel putin asa cred. imi e greu sa ascult. nu am putinta de a ii intelege pe altii, nu am rabdarea necesara. ma pierd in superficialitate si aparente.
cred ca e mai importanta ora la care ajung la munca decit drumul pina acolo. cred ca e mai important sa imi fac "norma" decit sa ma bucur de orele libere ce imi ramin. ma pling ca "stau peste program", dar protestez doar in discutiile cu prietenii. ma pling de bani, dar habar nu am pe ce ii cheltuiesc.
sunt ironic acolo unde ar trebui sa fiu umili. sunt acid cind ar trebui sa rosesc. sunt tacut atunci cind ar trebui sa rostesc ce gindesc. vorbesc prea mult. sau prea putin. am pierdut arta comuncarii, arta dialogului mai ales.
am uitat diferenta dintre valoare si nonvaloare. am pierdut prietenia. am pierdut acel sentiment care ne tinea impreuna mai degraba decit separati.
am devenit comod. si un pic las. orice act de impotrivire imi pare nelalocul lui. prea mult efort. prea greu de expicat.
dar mai bine mai umplu paharul si pun punct. e atit de bine cind e liniste...