o lectie de fotbal vs. o lectie de civilizatie

joi, 04.10.2007. ora 15.30. zona Giulesti - stadionul Rapid. zona aflata, aparent, sub asediu. politisti care aratau ca Robocop, caini (sic!) si cai. pentru ca, nu-i asa, nu mor caii cind vor cainii. si nici invers, pare-se.
eu cu Gekki, doua bilete la tribuna II, mii de fani ai Rapidului. asteptam cuminti la intrare in stadion, eu dindu-i coturi lui sa nu vorbeasca in germana. oricum nu l-as fi inteles, insa ar fi priceput, foarte probabil, vecinii nostri. cel putin provenienta lui. am uitat sa spun, mergem la meciul Rapid-Nurnberg, dupa un 0-0 onorabil (pentru Rapid) in tara Oktoberfest-ului.
check-in-ul a constat in discutia mea cu jandarmii, care, ca niste adevarati strajeri ai neamului, m-au poftit politicos sa le spun ce aveam in rucsac. aparatul foto, zic. asa mare? asa greu? zice el. no...ce sa fac, nobless oblige. se uita la mine strimb, probabil crede ca l-am injurat. dar cum i-am zimbit inocent, se calmeaza. ce altceva? zic, doua sticle cu apa la jumatate. nu e voie, zice. cum asa? si ce sa fac cu ele? le aruncati, zice. unde? pe jos, pe aici! zice el. ma uit nedumerit la un alt jandarm, ceva mai mare ca si fizic, si, se pare, ca si grad. c-asa e-n tenis! pardon, in Jandarmerie. daca nu te-ajuta fizicul...ce mai ramine? ei bine, tipul in cauza se uita cu indulgenta si zice - ok, luati sticlele, dar aruncati aici capacele. nu mai insist, dau drumul cu jena la capace pe jos. zece metri mai incolo, fanii giulesteni ne intind ostentaiv doua steguletze in culorile clubului. doua bete cu pioneze, doua potentiale arme albe, mult mai periculoase decit cele doua capace de plastic pe care le-am abandonat printre picioarele jandarmilor. sic!
intram pe stadion, gasim locurile. prima surpriza-se pare ca se respecta, cu un mic decalaj, locurile de pe bilete.
ora 16, lumea se aduna, ne inconjoara si ne inghite o masa omogena de alb si visiniu. suntem in mijlocul suporterilor. peste drum, incadrind simbolic tribuna zero, VIP zone-ul, galeria germana, impartita in doua. probabil ca cei care au facut acest aranjament s-au gindit ca, despartindu-i, vor fi mai putin galagiosi. o mare greseala strategica. masinaria de aplaudat/strigat/cintat germana a functionat cu atit mai bine. doua parti dintr-un intreg care a strecurat fiori reci pe sub tricourile transpirate ale giulestenilor. doua parti astfel pozitionate incit tot ce strigau ajungea la noi, printr-un minunat efect sonor, stereo. intrebare si raspuns. strigat si ecou. mina stinga se intide spre mina dreapta. la mijloc, Copos cu ai lui. probabil infiorati de strigatele de lupta ale nemtilor. un spectacol total, la care galeria rapidista a ramas fara replica. la fiecare amplificare sonora dinspre galeria germana, singurul raspuns al demnilor urmasi ai lui Decebal si Traian, Stefan si Ferdinand (sic!) a fost un cor de fluieraturi, urmate de comentarii de genul "ma, da ce zgomotosi sunt astia! ce organizati, ce disciplinati! nu ca tiganii nostri". invidie amestecata cu dezamagire. un pervers amestec de admiratie si ciuda. "deh, sunt nemti!"
a doua surpriza. linga noi, pur intimplator, vine o familie. el, ea si o fetita. ciudat de grizonat si curat el. ciudat de blonda ea. ciudat de cuminte fetita. completeaza niste chestionare despre sistemul digestiv la om. nu am inteles daca omul cu pricina, al carui tub digestiv se insira pe doua pagini, era roman sau neamt. am o vaga banuiala ca, atanomic, nu sunt la fel.
in fine, m-am lamurit, sunt nemti. si, culmea tupeului, aplauda la fazele de atac ale Nurnbergului! ma tem un pic pentru ei. eu, care l-am impiedicat pe Gekki sa isi puna pe el tricoul cu FC Nurnberg si sapca din dotare. eu, care l-am pus sa se ridice in picioare si sa mimeze entuziasmul galeriei. si, pentru a rasuci si mai mult cutitul in rana, noul meu amic german se apuca sa comenteze fazele cu vecinul din dreapta lui. un giulestean trup si suflet, dupa vorba, dupa port. no, asta e culmea! nu ma mai abtin si il intreb de unde este. primul raspuns...din Romania. ma uit putin strimb. al doilea raspuns, din Frankfurt pe Main, pare-se. si ii introduc pe cei doi pasionati de fotbal, Gekki si vecinul din dreapta. moment in care, pentru mine, s-a terminat filmul cu ei, intrucit s-au apucat sa vorbesca efervescent in germana. ma scuzati, nu sunt cu ei, nu ii cunosc, niste spioni in tabara noastra.
niciuna din temerile mele nu s-a intimplat.
viata merge mai departe, cu aceleasi comentarii despre meci, din partea galeriei romane, si cintece fara sfirsit, aplauze si coregrafie perfect sincronizata din partea galeriei germane. 1000 de nemti, fara tricourile pe ei, cu bratele ridicate si vocile groase, au redus la tacere si au umplut de invidie 10.000 de bravi purtatori de carti de identitate romanesti. cele cu care putem acum trece granita. mandria de a fi suporter giulestean s-a stins intre doua injuraturi la adresa jucatorilor si o privire strimba peste drum, la motorul german care scotea sunete infioratoare.
scorul? cui ii pasa?! daca ar fi sa ma iau dupa vecinii mei, mari comentatori sportivi acreditati la birturile din zona si abonati la rutele de navetisti, ai nostri abia isi tiraiau picioarele, ala joaca degeaba, ala e tradator, ala e cioara (sic!), ala e muiere, aluia nu-i pasa, vina e a fostului antrenor, de ce joaca din prima? de ce nu paseaza? de ce paseaza? de ce alearga? dar de ce nu a stat acolo? si altele. despre ceilalti? tonul vocii se schimba brusc din dispret in admiratie amestecata cu invidie. aia sunt disciplinati, nu ca noi, aia stiu ce fac, uite-i cum alearga!
final. nu tineam cu nici o echipa, insa, pentru a-i arata lui Gekki ca nu am venit degeaba la meci, am urlat, aplaudat si cintat. atit cit s-a putut, in scurtele pauze de comentariu sportiv si fluieraturi.
fara dezamagire, doar cu o mare admiratie fata de Nurnberg. inca una, din partea mea, la adresa nemtilor. un oras vechi, un oras mic, dar cu suflet mare. si cu suporteri pe masura.
si inca o mica picanterie. amicul meu neamt a fost singurul din zona care a plecat cu sticla de apa goala la el. chiar daca nu avea capac.