Cu dragoste, Florian
Sunt doi batrini. Amindoi trecuti bine si cu bine de 80 de ani. Ea este cu o luna mai in virsta decit el. El drept ca bradul,desi topit de batrinete. Ea, o firmitura de femeie, peste fata careia insa anii au pus un strat frumos de riduri. Catinca si Ion. Doua personaje de poveste. Chiar daca nu una de Andersen.
Au avut o viata grea, presarata cu (prea) putine momente de fericire. S-au nascut intr-un regat frumos, cu respect pentru Rege si simtul datoriei fata de tara. El a servit in armata in ultimii ani de razboi, ca baiat de front. Ea a ramas casnica, trebaluind zi de zi in jurul casei. Ingrijind cei patru copii cu care Dumnezeu i-a binecuvintat. Si tot Dumnezeu i-a chemat pe doi dintre ei inapoi la EL. Mult prea devreme si mult prea crud.
Au rezistat insa. Asa cum au rezistat cind comunistii le-au scos viile cu plugurile si le-au nationalizat paminturile. Le-au luat animalele din batatura si le-au ponegrit si alungat Regele. Dar astea au fost demult, tare demult.
Mai tirziu si-au ingropat un copil. Citiva ani mai tirziu, inca unul. Intre timp insa, au constuit trei case si au facut oameni mari, la cesele lor, din ceilalti doi copii.
Au plins si au suferit, s-au bucurat si au imbatrinit muncind pe cimp si in jurul gospodariei. S-au vazut fortati sa isi paraseasca casa parinteasca si sa o ia de la capat, printre straini. Dar au facut-o cu credinta in Dumnezeu si cu lacrimi in ochi.
Acum, la virsta pe care o au, sunt lucizi, desi forta fizica i-a parasit. Sunt ironici unul la adresa celuilalt, insa cu o ironie calda, parinteasca aproape. Au grija unul de altul, ca si cum nimeni din lume nu i-ar mai sti, inafara de Dumnezeu. Si sunt impreuna de mai bine de 60 de ani.
Nu au scoala multa, desi le-ar fi placut "sa ceteasca" si altceva decit scrisori. Dar au ceea ce in mintea noastra suna atit de depasit - scoala vietii. Si-au vazut copii plecind la casele lor, nepotii in tari straine. Astepata cu rasuflarea taiata un telefon, iar cind nu il primesc o perioada mai mare de timp, dau vina pe compania de telefoane, care "au facut ceva la fire, de nu mai suna telefonul".
Au frati si surori mult mai tineri decit ei, care se pling tot timpul. De sanatate, de familie, de Dumnezeu. Dar asta nu ii face decit mult mai drepti in fata vietii decit oricare dintre ei.
Catinca si Ion. Bunicii mei. Sarut mina, mamaia. Sarut mina, tataia. Dumnezeu sa va binecuvinteze pentru tot ceea ce ati facut pentru mine si pentru ai mei. Nu imi vor ajunge urmatoarele doua vieti sa dau mai departe ceea ce voi mi-ati dat mie.
Va iubesc, desi nu am avut de prea multe ori curajul sa vi-o spun. Imi e dor de voi inca de cind dau coltul casei, plecind spre alte lumi. Si ma intorc cu drag la voi.
Sa ne vedem sanatosi si data viitoare, oricind va fi sa fie!
Au avut o viata grea, presarata cu (prea) putine momente de fericire. S-au nascut intr-un regat frumos, cu respect pentru Rege si simtul datoriei fata de tara. El a servit in armata in ultimii ani de razboi, ca baiat de front. Ea a ramas casnica, trebaluind zi de zi in jurul casei. Ingrijind cei patru copii cu care Dumnezeu i-a binecuvintat. Si tot Dumnezeu i-a chemat pe doi dintre ei inapoi la EL. Mult prea devreme si mult prea crud.
Au rezistat insa. Asa cum au rezistat cind comunistii le-au scos viile cu plugurile si le-au nationalizat paminturile. Le-au luat animalele din batatura si le-au ponegrit si alungat Regele. Dar astea au fost demult, tare demult.
Mai tirziu si-au ingropat un copil. Citiva ani mai tirziu, inca unul. Intre timp insa, au constuit trei case si au facut oameni mari, la cesele lor, din ceilalti doi copii.
Au plins si au suferit, s-au bucurat si au imbatrinit muncind pe cimp si in jurul gospodariei. S-au vazut fortati sa isi paraseasca casa parinteasca si sa o ia de la capat, printre straini. Dar au facut-o cu credinta in Dumnezeu si cu lacrimi in ochi.
Acum, la virsta pe care o au, sunt lucizi, desi forta fizica i-a parasit. Sunt ironici unul la adresa celuilalt, insa cu o ironie calda, parinteasca aproape. Au grija unul de altul, ca si cum nimeni din lume nu i-ar mai sti, inafara de Dumnezeu. Si sunt impreuna de mai bine de 60 de ani.
Nu au scoala multa, desi le-ar fi placut "sa ceteasca" si altceva decit scrisori. Dar au ceea ce in mintea noastra suna atit de depasit - scoala vietii. Si-au vazut copii plecind la casele lor, nepotii in tari straine. Astepata cu rasuflarea taiata un telefon, iar cind nu il primesc o perioada mai mare de timp, dau vina pe compania de telefoane, care "au facut ceva la fire, de nu mai suna telefonul".
Au frati si surori mult mai tineri decit ei, care se pling tot timpul. De sanatate, de familie, de Dumnezeu. Dar asta nu ii face decit mult mai drepti in fata vietii decit oricare dintre ei.
Catinca si Ion. Bunicii mei. Sarut mina, mamaia. Sarut mina, tataia. Dumnezeu sa va binecuvinteze pentru tot ceea ce ati facut pentru mine si pentru ai mei. Nu imi vor ajunge urmatoarele doua vieti sa dau mai departe ceea ce voi mi-ati dat mie.
Va iubesc, desi nu am avut de prea multe ori curajul sa vi-o spun. Imi e dor de voi inca de cind dau coltul casei, plecind spre alte lumi. Si ma intorc cu drag la voi.
Sa ne vedem sanatosi si data viitoare, oricind va fi sa fie!
posted by Florian at 9:18 AM
1 comments
